Evenimentul Zilei
Dollores Benezic
Miercuri, 28 Octombrie 2009
Constituţia Statelor Unite ale Americii conţine prevederi explicite care interzic Congresului elaborarea de legi menite fie a oficializa o religie, fie a declara prohibită practicarea liberă a unei religii.
Danemarca, Irlanda, Norvegia oferă sprijin bisericii direct din bugetul de stat.
Finlanda, Germania, Suedia intermediază colectarea taxei de enoriaş pe care o alocă ulterior fiecărei biserici în parte.
În plus, bisericile din majoritatea statelor europene sunt scutite de la plata multor taxe, inclusiv cele pe proprietăţile imobiliare.
În sistemul de strictă separaţie a statului de biserică, cum este cazul Franţei şi Olandei, statul nu alocă subvenţii niciunei entităţi religioase şi nu plăteşte salarii clerului. Totuşi, există studii care demonstrează că Franţa nu respectă în totalitate legea secularitsmului şi subvenţionează substanţial Biserica Romano-Catolică, prin finanţarea unor şcoli private catolice. Practica e considerată discriminatorie în raport cu finantarea şcolilor publice. Statul francez mai acordă scutiri de taxe diverselor religii şi finanţează sistemul de sănătate al preoţilor.Totodată, autorităţile locale finanţează cheltuielile de cazare a 16.000 de preoţi romano-catolici. Suma se ridică la 54 milioane euro anual.
La polul opus reglementărilor legale din Franţa se află Belgia unde salariul clerului aparţinând cultelor recunoscute este plătit în întregime din bugetul de stat .
Paradoxal, în Malta, deşi Biserica Catolică este recunoscută biserică de stat prin constituţie, aceasta nu beneficiază de scutiri de taxe.
De obicei, în ţările în care există religii de stat, aşa cum este cazul Greciei (Biserica Ortodoxă) şi Portugaliei (Biserica Catolică), cetăţenii contribuie la finanţarea cultului dominant prin intermediul sistemului de colectare a taxelor. Acest lucru se întâmplă fără acordul prealabil al acestora. Plătitorii de taxe aparţinând altor sisteme religioase sunt în acest caz dezavantajaţi, întrucât ei nu pot fi exoneraţi de taxă şi nici nu o pot direcţiona către religia de care aparţin.
Statul austriac şi respectiv german oferă posibilitatea bisericilor recunoscute să impună o „taxă de enoriaş”. În cazul în care membrul unei comunităţi religioase recunoscute nu plăteşte această taxă, el poate fi dat în judecată de către biserica de care aparţine. Pentru a evita plata taxei, un număr semnificativ de enoriaşi au renunţat formal la religia de care aparţineau.
În Spania, alternativele plătitorilor de taxe sunt mai limitate. Se poate dona 0,5239% din venit fie Bisericii Catolice, fie statului (în fapt, Crucii Roşii). Contribuabilii care aparţin altor religii sunt discriminaţi întrucât nu pot fi nici scutiţi de taxă şi nici nu pot finanţa altă religie.
Există şi state care au încercat să implice cetăţenii în alegerea religiei pe care vor să o susţină prin intermediul sistemului de colectare a taxelor. Statul italian a semnat un concordat cu Biserica Catolică şi înţelegeri cu alte religii. Acest tip de înţelegeri permit plătitorilor de taxe să indice către ce religie să meargă 0,8% din totalul taxei.
Cu toate acestea, nu toate religiile care au semnat înţelegeri au cerut să fie finanţate de stat. În cazul în care contribuabilul nu decide cărui cult îi alocă un anumit procentaj din taxă, aceasta merge automat către stat.
Sistemul din Ungaria este asemănător celui din Italia. Contribuabililor li s-a acordat dreptul de a decide cărei comunităţi religioase îi revine un procent de 1% din venit.
Mai mult de 100 de organizaţii religioase beneficiază de acest sistem. Teoretic, acest sistem este unul echitabil şi liberal, bazat pe alegerea individuală.
În practică, 90% dintre contribuabilii din Ungaria şi 50% dintre contribuabilii din Spania nu par a-şi exprima o opţiune în acest sens. Din acest motiv, pentru a sigura viabilitatea comunităţilor religioase, au trebuit fi puse în aplicare mecanisme coercitive de colectare a taxelor.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése