2009. szeptember 8., kedd

Judetul Bacau, fruntas la constructia de biserici

Judetul Bacau, fruntas la constructia de biserici
Desteptarea - Ziarul bacauan
20 August 2009

catedralaweb


In luna mai 2009, in judetul Bacau au fost inventariate un numar de 664 de lacasuri de cult, pentru toate confesiunile, ce il situeaza pe locul III in tara, dupa judetele Cluj (832 de lacasuri de cult) si Bihor (699) si pe primul loc in Moldova, inaintea judetelor Suceava (660), Iasi (635), Neamt (600) si Vaslui (515). Din cele 664 de lacasuri de inchinaciune de pe cuprinsul judetului Bacau, ponderea cea mai mare o au bisericile ortodoxe (450), urmate de cele catolice.

La nivelul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului exista in acest moment 123 de santiere in lucru: biserici, case praznicale, case parohiale. Lipsa finantarilor a stopat lucrarile de constructie a multor biserici, lasându-le in diferite stadii de executie. Printre proiectele nefinalizate ale Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului se numara: Catedrala „Inaltarea Domnului“, inceputa din 1992 si realizata cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean si al Primariei Bacau, Catedrala Ortodoxa „Pogorârea Sfântului Duh“ din Onesti, inceputa cu 20 de ani in urma, Catedrala Moinesti, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din cartierul Serbanesti, a carei constructie a inceput in anul 1996. La acestea se adauga: biserica din Prohia Mal (Onesti), a carei constructie a inceput in 2008, biserica de lemn din Comanesti, biserica din Sascut, Manastirea Plopana (lucrari de finisaje), biserica Cimitirului din Bacau si Boistea - Darmanesti (pictura), bisericile Izvorul Tamaduirii (Bacau) si Tataresti (reparatii si constructii de turle), Letea Veche (extindere), lucrari de reparatii si restaurare la bisericile „Sf. Nicolae“ (Onesti), „Precista“ (Târgu Ocna) si multe altele. „Este greu sa estimam când se vor termina aceste constructii. Proiectele incepute in judetul Bacau necesita fonduri uriase si aceasta perioada de criza incetineste ritmul acestor lucrari. Cât priveste numarul mare de biserici ortodoxe de pe cuprinsul Episcopiei Romanului, acesta se datoreaza deopotriva interesului ierarhilor dar si a credinciosilor care si-au dorit un lacas de imchinaciune cât mai aproape de domiciliu“, a spus preotul Vasile Serban Ghinita, consilier in cadrul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

Primii ca traire in credinta

Catolicii bacauani sunt renumiti in tara nu numai prin numarul cel mai mare de credinciosi si biserici, dar mai ales prin „trairea exemplara a credintei, prin participarea cu multa evlavie la Sfintele Liturghii“, dupa cum spune parintele decan, Isidor Dâsca. Multe din cele peste 200 de lacasuri de inchinaciune romano-catolice, sunt biserici impozante care impresioneaza ochiul privitorului. In continuare, cu ajutorul enoriasilor si a Episcopiei Iasiului se vor construi alte câteva lacasuri care vor innobila salba de biserici catolice. Chiar parintele decan, Isidor Dâsca (constructor prin vocatie), va inalta o biserica noua in Serbanesti - „Inima neprihanita a Mariei“ -, „pe care sper sa o termin intr-un an, doi“, zice parinte decan. In ultimul timp s-au mai ridicat lacase la Lilieci, o bisericuta la Berdila (Lespezi), oratoriul „Sf. Francis de Asissi“ de la Luizi Calugara. Este in plan spre constructie o biserica la Margineni.

Acelasi lucru se intâmpla la Onesti, cu doua biserici: „Fericitul Ieremia“ si „Sf. Tereza a Pruncului Isus“. Se mai fac demersuri pentru constructia unei biserici la Stufu (comuna Livezi) si o reconstructie a bisericii din Buhoci. Numarul mare de manastiri si biserici - multe de valoare arhitectonica si o diversa structura confesionala - sunt avantajele dezvoltarii turismului religios si cultural in judetul Bacau.

Gabriel Pop


Nincsenek megjegyzések: