Misterele Securităţii, developate cu încetinitorul
Evenimentul Zilei
Mirela Corlățan
Vineri, 18 Decembrie 2009
BILANŢ. La 20 de ani de la Revoluţie şi 10 ani de la înfiinţarea CNSAS, din cele 2,3 milioane de dosare preluate de la servicii, ştim doar 475 de informatori şi 922 de ofiţeri.
Puse unul lângă altul, dosarele fostei Securităţi aflate în custodia CNSAS ar putea tapeta de trei ori drumul de la Bucureşti până la Fortul 13 din Jilava, una dintre închisorile-simbol ale comunismului.
Numărul de 2,3 milioane de dosare, reprezentând 24 de kilometri liniari de arhivă, preluate de la fostele servicii secrete, pare impresionant, însă aceasta este singura „realizare” cu care se poate lăuda instituţia după 10 ani de la înfiinţare.
Numărul insignifiant de informatori şi ofiţeri deconspiraţi până acum induce ipoteza că instituţia a fost creată doar pentru a bifa un punct din amplul proiect de decomunizare, obligatoriu pentru toate statele ce au fost de această parte a Cortinei de Fier şi care au aspirat să intre în UE. Cine a apăsat însă pe frânele instituţiei? Cum se explică evidentele contraperformanţe? Mai are vreun rost existenţa CNSAS?
Măcelaru Legii „Ticu”
În ordine istorică, primii adversari ai deconspirării fostei Securităţi au fost o parte dintre parlamentarii din perioada guvernării CDR. Printre ei, Corneliu Turianu, pe atunci senator PNŢCD. Azi, el face parte din Colegiul CNSAS (care funcţionează de un an cu 10 membri) şi orice decizie de deconspirare este în proporţie de 10% decizia lui.
Între 1997, anul în care Ticu Dumitrescu a depus în parlament proiectul legii deconspirării, şi 1999, anul adoptării unui act legislativ cu acelaşi nume, dar în altă formă, senatorul Corneliu Turianu a avut nenumărate intervenţii prin care propunea restrângerea la maximum a ariei deconspirării, după cum o dovedesc stenogramele şedinţelor, publicate în Monitorul Oficial. De exemplu, preoţii, care astăzi nu mai pot fi deconspiraţi, au avut în Corneliu Turianu un apărător timpuriu. Ca şi „super-ofiţerii” de Securitate.
„Nu mă interesează toate structurile Securităţii şi Securitatea ca organism, ci cei care au făcut poliţie politică. Poate să fie superofiţer de Securitate, nu mă interesează decât în măsura în care a participat, a colaborat la o activitate de poliţie politică”, se exprima atunci Corneliu Turianu, considerând că meritau atenţie doar „acei indivizi cu dosar de neam prost”. „Că a spus că mi-am luat eu carne şi un kil de caşcaval prin dos. Nu mă interesează informatorii ăştia”, spunea Turiano.
Turnători „spălaţi”
Vreme de opt ani, până pe 31 ianuarie 2008, „profeţiile” lui Turianu s-au adeverit. CNSAS nu a putut deconspira mai mult de 490 de lucrători ai fostei Securităţi, cei mai mulţi dintre ei nefiind nume grele. În rândul colaboratorilor, deconspirarea a mers şi mai lent: doar 57 au primit „patalama” în această perioadă.
Unul dintre impedimentele majore l-a reprezentat sintagma de „poliţie politică”, punctul nodal al Legii nr. 187/1999 de deconspirare a fostei Securităţi, ce-i aparţine lui Corneliu Turianu. Această sintagmă a creat anomalii de genul celui din cazul Florica Bejinariu, membră a CSM, care a fost „spălată” de CNSAS deşi avea angajament, în decurs de un an, a dat 57 de note informative, fiind remunerată.
Un alt caz răsunător de „spălare” este al liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pe motiv de dovezi insuficiente de poliţie politică.
Informaţii sub cheie la Direcţia de Paşapoarte
* CNSAS a primit ultimele dosare pe suport de hârtie anul trecut, iar în 2009 s-au preluat doar dosare pe microfilme, în număr de 362.231.
În unele cazuri, microfilmele conţin mai multe documente decât dosarele propriu-zise, iar acolo unde acestea din urmă s-au ars, ele rămân singura dovadă a unei colaborări sau urmăriri.
De exemplu, arhiva Securităţii din Sibiu a fost arsă la Revoluţie, iar CNSAS abia acum a avut acces la documentele ei prin microfilme.
O altă arhivă care ar fi trebuit să fie preluată de mult de CNSAS este cea a Direcţiei de Paşapoarte, aflată la Ministerul de Interne. Aceasta poate fi esenţială în anumite cazuri, cum ar fi cel al Rodicăi Stănoiu, fost ministru al justiţiei. Ministerul de Interne susţine însă că, spre deosebire de Securitate, este o instituţie activă, iar informaţiile Direcţiei de Paşapoarte ar fi încă de interes operativ. Din acest motiv, a refuzat să le predea în pofida unui protocol semnat cu CNSAS.
Cum „au lucrat” serviciile CNSAS
După măcelărirea legii în parlament şi adoptarea ei, în decembrie 1999, într-o formă mult edulcorată pentru foştii securişti, cei mai mari adversari ai instituţiei nou-create, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au fost serviciile secrete.
Potrivit actului legislativ, arhivele fostei Securităţi ar fi trebuit să fie pur şi simplu transferate din custodia Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, respectiv a Serviciului de Informaţii al Armatei, în cea a CNSAS.
În realitate, instituţia s-a ales doar cu două încăperi la Palatul Parlamentului şi cu o mână de tineri cărora nu li s-a permis decât să conspecteze nişte dosare la fostul sediu al Securităţii Bucureşti.
„Mergeam în strada Eforie, pe ture, şi făceam fişe de mână, rezumate ale dosarelor”, evocă jurista Ancuţa Median, printre primii angajaţi ai instituţiei. Situaţia asta „a mâncat” un an din existenţa CNSAS, până în ianuarie 2001, când a fost închiriat sediul de pe strada Dragoslavele.
Până în 2005, dosarele au venit cu ţârâita: doar câteva sute de metri liniari. Principalul argument al serviciilor, pentru ritmul cu care îşi predau arhivele către CNSAS era cel al „siguranţei naţionale”. De la un punct, lor le-a ţinut isonul şi primul preşedintele al instituţiei, Gheorghe Onişoru.
Situaţia s-a schimbat abia după ce preşedintele Traian Băsescu a dispus, prin CSAT, desecretizarea totală a dosarelor şi predarea lor de către servicii. Aşa s-a ajuns, în 2008, la 24 km liniari de dosare predate CNSAS. Nu se ştie nici azi numărul dosarelor rămase încă la siguranţa naţională.
„Felix” şi enigma lui Sergiu Andon
Preluarea masivă de dosare începând cu 2005 nu a dus la o creştere corespunzătoare a numărului de decizii de poliţie politică, deşi, în 2006, prin câteva deconspirări de răsunet, s-a creat percepţia publică a „dosariadei”.
Cel mai mare scandal l-a stârnit deconspirarea senatorului PC Dan Voiculescu, urmată, la câteva luni, de cea a deputatei Monei Muscă şi a senatoarei Rodica Stănoiu. Practic, acestea sunt deconspirările de top ale CNSAS şi, poate, prin procesele care le-au urmat, cele mai complexe.
Nici măcar Dan Voiculescu nu s-a gândit însă că notele sale de informator semnate Felix vor schimba faţa instituţiei. În procesul prin care a contestat decizia CNSAS de poliţie politică, avocatul lui Voiculescu, deputatul Sergiu Andon, a invocat câteva excepţii de neconstituţionalitate, dându-i-se câştig total de cauză pe 31 ianuarie 2008.
Decizia Curţii Constituţionale a omorât, pentru moment, CNSAS, însă o zi mai târziu s-a emis o ordonanţă de urgenţă prin care s-a asigurat existenţa în continuare a instituţiei.
Peste două luni, prin altă ordonanţă, s-a conturat un cu totul alt mod de funcţionare a instituţiei. Principal câştig a fost de secretizarea deciziilor CNSAS şi trimiterea automată în instanţă a tuturor notelor de constatare privind colaboratorii şi ofiţerii. Colegiul, ai cărui membri sunt numiţi politic şi care nu de puţine ori şi-au manifestat prin vot subordonările sau preferinţele, a pierdut rolul de instanţă juridică.
Prin schimbarea legii, avocatul Sergiu Andon a mai reuşit, fără să vrea, deschiderea de care fusese privată instituţia prin legea ciuntită din 2009.
1.500 de deconspirări, la capătul unui deceniu
La capitolul deconspirări la cererea petenţilor, în 2008, „producţia” a crescut cu 84%, ajungând la 610.
În instanţă, de la câteva zeci de dosare pe rol în momentul deciziei Curţii Constituţionale, în 2008 s-au votat note de constatare pentru 143 de colaboratori şi 149 de lucrători ai fostei Securităţi.
După definitivarea legislaţiei, prin Legea 293/2008, anul acesta ritmul a crescut, ajungându-se la 475 de note de constatare pentru colaboratori şi 283 pentru ofiţeri.
Doar aşa s-a putut ajunge, în zece ani, la 475 de colaboratori şi 922 de ofiţeri deconspiraţi. O picătură în oceanul deconspirărilor posibile.
„Mai puţini bani de la buget şi un personal intimidat”
Preşedintele CNSAS, Ladislau Csendes, a refuzat, vreme de două săptămâni, să acorde un interviu pentru EVZ.
Ieri, în ultimul ceas, a decis să răspundă totuşi, prin intermediari, la cinci întrebări. Fără a oferi însă toate informaţiile solicitate.
Cât la sută din arhiva fostei Securităţi se află acum în custodia CNSAS?
Foarte mulţi ar fi dorit să nu existe această instituţie. Parlamentul României însă a decis, în anul 2008, fără voturi împotrivă, ca această instituţie să-şi continue misiunea.
În ceea ce priveşte arhiva fostei Securităţi, aş vrea şi eu să aflu cine poate răspunde cu exactitate la această întrebare, pentru că documentele au ajuns la noi de-abia după mai bine de 15 ani.
În 2009, de câte ori s-au mai întrunit comisiile mixte CNSAS deţinători de arhivă şi câte dosare au fost desecretizate astfel?
Din nefericire, pot răspunde punctual că nu am avut nicio comisie mixtă, până acum, cu Ministerul de Interne; am reuşit doar, cu multă greutate, să semnăm protocolul privind predarea datelor g stionate de către Direcţia de Paşapoarte a acestui minister.
Cu ceilalţi foşti deţinători de arhivă, şi anul trecut, şi în acest an, am continuat activitatea în cadrul comisiilor mixte.
Personal, vi se pare satisfăcător numărul de desconspirări şi de colaboratori şi ofiţeri pentru care s-au luat decizii sau s-au făcut note de constatare?
Personal, consider că am reuşit să întoarcem tot „veninul anticonstituţional” cu care am fost împroşcaţi la începutul anului 2008. Activitatea instituţiei a devenit mult mai transparentă. Notele de constatare, deconspirările şi adeverinţele au fost mult mai riguros redactate. Ceea ce nu devine transparent prin trimitere în instanţă, devine prin postare pe site-ul instituţiei noastre.
Personal, ca oricare om din ţara asta, nu pot decât să mă bucur că CNSAS, cu mai puţini bani în buget şi cu un personal intimidat şi nedreptăţit nu numai prin salarizare, a reuşit să dubleze cantitativ numărul verificărilor finalizate.
Vreau să ştie opinia publică că noi nu am închis sala de studiu, nu am oprit dreptul de acces la propriul dosar şi cercetarea în interes public, în ciuda celor 4 zile neplătite.
Cum apreciaţi evoluţia instit uţiei după schimbarea legislaţiei, în 2008?
Dacă priviţi cifrele ce reflectă activitatea instituţiei, veţi înţelege răspunsul: 1.329 informatori deconspiraţi (n.r. - la cererea petenţilor, care nu au ajuns în instanţă şi ale căror nume nu pot fi cunoscute decât dacă petenţii decid să le facă publice), aproape 500 lucrători ai Securităţii şi vreo 400 de colaboratori ai acesteia, trimişi instanţei de judecată.
Cât timp credeţi că îşi va mai avea rolul CNSAS în societatea românească, în formula actuală de funcţionare?
Ultima dată când am fost întrebat dacă mai are CNSAS-ul viitor, am răspuns, fără să mă gândesc prea mult, că, într-un fel sau altul, va fi nevoie de munca noastră. În aceste zile, mă gândesc cu modestie şi încredere, la activitatea instituţiei pe care o conduc. Se împlineşte un an de când Ticu Dumitrescu nu mai este cu noi în lupta pe care, zic eu, că o ducem spre aflarea adevărului.
Evenimentul Zilei
Mirela Corlățan
Vineri, 18 Decembrie 2009
BILANŢ. La 20 de ani de la Revoluţie şi 10 ani de la înfiinţarea CNSAS, din cele 2,3 milioane de dosare preluate de la servicii, ştim doar 475 de informatori şi 922 de ofiţeri.
Puse unul lângă altul, dosarele fostei Securităţi aflate în custodia CNSAS ar putea tapeta de trei ori drumul de la Bucureşti până la Fortul 13 din Jilava, una dintre închisorile-simbol ale comunismului.
Numărul de 2,3 milioane de dosare, reprezentând 24 de kilometri liniari de arhivă, preluate de la fostele servicii secrete, pare impresionant, însă aceasta este singura „realizare” cu care se poate lăuda instituţia după 10 ani de la înfiinţare.
Numărul insignifiant de informatori şi ofiţeri deconspiraţi până acum induce ipoteza că instituţia a fost creată doar pentru a bifa un punct din amplul proiect de decomunizare, obligatoriu pentru toate statele ce au fost de această parte a Cortinei de Fier şi care au aspirat să intre în UE. Cine a apăsat însă pe frânele instituţiei? Cum se explică evidentele contraperformanţe? Mai are vreun rost existenţa CNSAS?
Măcelaru Legii „Ticu”
În ordine istorică, primii adversari ai deconspirării fostei Securităţi au fost o parte dintre parlamentarii din perioada guvernării CDR. Printre ei, Corneliu Turianu, pe atunci senator PNŢCD. Azi, el face parte din Colegiul CNSAS (care funcţionează de un an cu 10 membri) şi orice decizie de deconspirare este în proporţie de 10% decizia lui.
Între 1997, anul în care Ticu Dumitrescu a depus în parlament proiectul legii deconspirării, şi 1999, anul adoptării unui act legislativ cu acelaşi nume, dar în altă formă, senatorul Corneliu Turianu a avut nenumărate intervenţii prin care propunea restrângerea la maximum a ariei deconspirării, după cum o dovedesc stenogramele şedinţelor, publicate în Monitorul Oficial. De exemplu, preoţii, care astăzi nu mai pot fi deconspiraţi, au avut în Corneliu Turianu un apărător timpuriu. Ca şi „super-ofiţerii” de Securitate.
„Nu mă interesează toate structurile Securităţii şi Securitatea ca organism, ci cei care au făcut poliţie politică. Poate să fie superofiţer de Securitate, nu mă interesează decât în măsura în care a participat, a colaborat la o activitate de poliţie politică”, se exprima atunci Corneliu Turianu, considerând că meritau atenţie doar „acei indivizi cu dosar de neam prost”. „Că a spus că mi-am luat eu carne şi un kil de caşcaval prin dos. Nu mă interesează informatorii ăştia”, spunea Turiano.
Turnători „spălaţi”
Vreme de opt ani, până pe 31 ianuarie 2008, „profeţiile” lui Turianu s-au adeverit. CNSAS nu a putut deconspira mai mult de 490 de lucrători ai fostei Securităţi, cei mai mulţi dintre ei nefiind nume grele. În rândul colaboratorilor, deconspirarea a mers şi mai lent: doar 57 au primit „patalama” în această perioadă.
Unul dintre impedimentele majore l-a reprezentat sintagma de „poliţie politică”, punctul nodal al Legii nr. 187/1999 de deconspirare a fostei Securităţi, ce-i aparţine lui Corneliu Turianu. Această sintagmă a creat anomalii de genul celui din cazul Florica Bejinariu, membră a CSM, care a fost „spălată” de CNSAS deşi avea angajament, în decurs de un an, a dat 57 de note informative, fiind remunerată.
Un alt caz răsunător de „spălare” este al liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pe motiv de dovezi insuficiente de poliţie politică.
1.397 de informatori şi ofiţeri
au fost deconspiraţi de CNSAS în cei 10 ani de la înfiinţare
au fost deconspiraţi de CNSAS în cei 10 ani de la înfiinţare
SECRETUL DE LA INTERNE
Informaţii sub cheie la Direcţia de Paşapoarte
* CNSAS a primit ultimele dosare pe suport de hârtie anul trecut, iar în 2009 s-au preluat doar dosare pe microfilme, în număr de 362.231.
În unele cazuri, microfilmele conţin mai multe documente decât dosarele propriu-zise, iar acolo unde acestea din urmă s-au ars, ele rămân singura dovadă a unei colaborări sau urmăriri.
De exemplu, arhiva Securităţii din Sibiu a fost arsă la Revoluţie, iar CNSAS abia acum a avut acces la documentele ei prin microfilme.
O altă arhivă care ar fi trebuit să fie preluată de mult de CNSAS este cea a Direcţiei de Paşapoarte, aflată la Ministerul de Interne. Aceasta poate fi esenţială în anumite cazuri, cum ar fi cel al Rodicăi Stănoiu, fost ministru al justiţiei. Ministerul de Interne susţine însă că, spre deosebire de Securitate, este o instituţie activă, iar informaţiile Direcţiei de Paşapoarte ar fi încă de interes operativ. Din acest motiv, a refuzat să le predea în pofida unui protocol semnat cu CNSAS.
OBSTRUCŢIE
Cum „au lucrat” serviciile CNSAS
După măcelărirea legii în parlament şi adoptarea ei, în decembrie 1999, într-o formă mult edulcorată pentru foştii securişti, cei mai mari adversari ai instituţiei nou-create, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au fost serviciile secrete.
Potrivit actului legislativ, arhivele fostei Securităţi ar fi trebuit să fie pur şi simplu transferate din custodia Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, respectiv a Serviciului de Informaţii al Armatei, în cea a CNSAS.
În realitate, instituţia s-a ales doar cu două încăperi la Palatul Parlamentului şi cu o mână de tineri cărora nu li s-a permis decât să conspecteze nişte dosare la fostul sediu al Securităţii Bucureşti.
„Mergeam în strada Eforie, pe ture, şi făceam fişe de mână, rezumate ale dosarelor”, evocă jurista Ancuţa Median, printre primii angajaţi ai instituţiei. Situaţia asta „a mâncat” un an din existenţa CNSAS, până în ianuarie 2001, când a fost închiriat sediul de pe strada Dragoslavele.
Până în 2005, dosarele au venit cu ţârâita: doar câteva sute de metri liniari. Principalul argument al serviciilor, pentru ritmul cu care îşi predau arhivele către CNSAS era cel al „siguranţei naţionale”. De la un punct, lor le-a ţinut isonul şi primul preşedintele al instituţiei, Gheorghe Onişoru.
Situaţia s-a schimbat abia după ce preşedintele Traian Băsescu a dispus, prin CSAT, desecretizarea totală a dosarelor şi predarea lor de către servicii. Aşa s-a ajuns, în 2008, la 24 km liniari de dosare predate CNSAS. Nu se ştie nici azi numărul dosarelor rămase încă la siguranţa naţională.
CAZURILE „VOICULESCU” ŞI „MUSCĂ”
„Felix” şi enigma lui Sergiu Andon
Preluarea masivă de dosare începând cu 2005 nu a dus la o creştere corespunzătoare a numărului de decizii de poliţie politică, deşi, în 2006, prin câteva deconspirări de răsunet, s-a creat percepţia publică a „dosariadei”.
Cel mai mare scandal l-a stârnit deconspirarea senatorului PC Dan Voiculescu, urmată, la câteva luni, de cea a deputatei Monei Muscă şi a senatoarei Rodica Stănoiu. Practic, acestea sunt deconspirările de top ale CNSAS şi, poate, prin procesele care le-au urmat, cele mai complexe.
Nici măcar Dan Voiculescu nu s-a gândit însă că notele sale de informator semnate Felix vor schimba faţa instituţiei. În procesul prin care a contestat decizia CNSAS de poliţie politică, avocatul lui Voiculescu, deputatul Sergiu Andon, a invocat câteva excepţii de neconstituţionalitate, dându-i-se câştig total de cauză pe 31 ianuarie 2008.
Decizia Curţii Constituţionale a omorât, pentru moment, CNSAS, însă o zi mai târziu s-a emis o ordonanţă de urgenţă prin care s-a asigurat existenţa în continuare a instituţiei.
Peste două luni, prin altă ordonanţă, s-a conturat un cu totul alt mod de funcţionare a instituţiei. Principal câştig a fost de secretizarea deciziilor CNSAS şi trimiterea automată în instanţă a tuturor notelor de constatare privind colaboratorii şi ofiţerii. Colegiul, ai cărui membri sunt numiţi politic şi care nu de puţine ori şi-au manifestat prin vot subordonările sau preferinţele, a pierdut rolul de instanţă juridică.
Prin schimbarea legii, avocatul Sergiu Andon a mai reuşit, fără să vrea, deschiderea de care fusese privată instituţia prin legea ciuntită din 2009.
1.500 de deconspirări, la capătul unui deceniu
La capitolul deconspirări la cererea petenţilor, în 2008, „producţia” a crescut cu 84%, ajungând la 610.
În instanţă, de la câteva zeci de dosare pe rol în momentul deciziei Curţii Constituţionale, în 2008 s-au votat note de constatare pentru 143 de colaboratori şi 149 de lucrători ai fostei Securităţi.
După definitivarea legislaţiei, prin Legea 293/2008, anul acesta ritmul a crescut, ajungându-se la 475 de note de constatare pentru colaboratori şi 283 pentru ofiţeri.
Doar aşa s-a putut ajunge, în zece ani, la 475 de colaboratori şi 922 de ofiţeri deconspiraţi. O picătură în oceanul deconspirărilor posibile.
INTERVIU CU LADISLAU CSENDES
„Mai puţini bani de la buget şi un personal intimidat”
Preşedintele CNSAS, Ladislau Csendes, a refuzat, vreme de două săptămâni, să acorde un interviu pentru EVZ.
Ieri, în ultimul ceas, a decis să răspundă totuşi, prin intermediari, la cinci întrebări. Fără a oferi însă toate informaţiile solicitate.
Cât la sută din arhiva fostei Securităţi se află acum în custodia CNSAS?
Foarte mulţi ar fi dorit să nu existe această instituţie. Parlamentul României însă a decis, în anul 2008, fără voturi împotrivă, ca această instituţie să-şi continue misiunea.
În ceea ce priveşte arhiva fostei Securităţi, aş vrea şi eu să aflu cine poate răspunde cu exactitate la această întrebare, pentru că documentele au ajuns la noi de-abia după mai bine de 15 ani.
În 2009, de câte ori s-au mai întrunit comisiile mixte CNSAS deţinători de arhivă şi câte dosare au fost desecretizate astfel?
Din nefericire, pot răspunde punctual că nu am avut nicio comisie mixtă, până acum, cu Ministerul de Interne; am reuşit doar, cu multă greutate, să semnăm protocolul privind predarea datelor g stionate de către Direcţia de Paşapoarte a acestui minister.
Cu ceilalţi foşti deţinători de arhivă, şi anul trecut, şi în acest an, am continuat activitatea în cadrul comisiilor mixte.
Personal, vi se pare satisfăcător numărul de desconspirări şi de colaboratori şi ofiţeri pentru care s-au luat decizii sau s-au făcut note de constatare?
Personal, consider că am reuşit să întoarcem tot „veninul anticonstituţional” cu care am fost împroşcaţi la începutul anului 2008. Activitatea instituţiei a devenit mult mai transparentă. Notele de constatare, deconspirările şi adeverinţele au fost mult mai riguros redactate. Ceea ce nu devine transparent prin trimitere în instanţă, devine prin postare pe site-ul instituţiei noastre.
Personal, ca oricare om din ţara asta, nu pot decât să mă bucur că CNSAS, cu mai puţini bani în buget şi cu un personal intimidat şi nedreptăţit nu numai prin salarizare, a reuşit să dubleze cantitativ numărul verificărilor finalizate.
Vreau să ştie opinia publică că noi nu am închis sala de studiu, nu am oprit dreptul de acces la propriul dosar şi cercetarea în interes public, în ciuda celor 4 zile neplătite.
Cum apreciaţi evoluţia instit uţiei după schimbarea legislaţiei, în 2008?
Dacă priviţi cifrele ce reflectă activitatea instituţiei, veţi înţelege răspunsul: 1.329 informatori deconspiraţi (n.r. - la cererea petenţilor, care nu au ajuns în instanţă şi ale căror nume nu pot fi cunoscute decât dacă petenţii decid să le facă publice), aproape 500 lucrători ai Securităţii şi vreo 400 de colaboratori ai acesteia, trimişi instanţei de judecată.
Cât timp credeţi că îşi va mai avea rolul CNSAS în societatea românească, în formula actuală de funcţionare?
Ultima dată când am fost întrebat dacă mai are CNSAS-ul viitor, am răspuns, fără să mă gândesc prea mult, că, într-un fel sau altul, va fi nevoie de munca noastră. În aceste zile, mă gândesc cu modestie şi încredere, la activitatea instituţiei pe care o conduc. Se împlineşte un an de când Ticu Dumitrescu nu mai este cu noi în lupta pe care, zic eu, că o ducem spre aflarea adevărului.
"Nu am închis sala de studiu, nu am oprit dreptul de acces la propriul dosar şi cercetarea în interes public, în ciuda celor 4 zile neplătite.",
Ladislau Csendes, preşedinte CNSAS
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése