Ziare.com
"Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind turnat, tradat de cunoscuti, prieteni.
Cea mai sinistra categorie de oameni, adevaratii denaturati, monstri, este cea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati.
Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii.
Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa cultive increderea in oameni, nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea".
Acestea sunt cuvintele lui Nicolae Steinhardt, adresate unui amic si care fac parte din nota informativa catre Securitate pe care respectivul amic o da, cu privire la Steinhardt. (Citatul este luat din monografia "N. Steinhardt si paradoxurile libertatii", scrisa de George Ardeleanu - Humanitas, 2009).
N. Steinhardt moare, in 1989, la manastirea Rohia, cu cateva luni inainte de Revolutia romana. Se calugarise in urma cu cativa ani, dupa ce primise botezul crestin in inchisoare, detinut fiind pe motive politice.
Turnatorii au fost realitatea curenta a Romaniei comuniste si metoda privilegiata a Securitatii prin care mentinea un control strict al populatiei. Turnatorii au fost prezenti in toate mediile sociale, oferind informatii de multe ori anodine, dar a caror importanta devenea capitala prin prelucrarea lor de catre politia politica.
Aparte, in tot acest peisaj, au fost turnatorii din cadrul Bisericii, preotii care, pentru a turna, incalcau explict taina spovedaniei. Prin aceasta, descrierea facuta de Steinhardt devine nu numai aplicabila turnatorului, in general, dar si contrastanta, fiind vorba de preoti, fata de ceea ce ar trebui sa fie, cel putin teoretic, un om al bisericii.
O pata pe obrazul Bisericii
Si este cu atat mai relevant cu cat profilul turnatorului este facut de un om din interior, de un om care apartine Bisericii. Descrierea nu apartine cuiva care "are interese", care incearca sa loveasca in institutia Bisericii, ci unui convertit, unui om pentru care crestinismul era chiar modul de viata si nu doar raspunsul dat la recensamant. Prin acestea, acuza implicita a lui Steinhardt capata legitimitate si apare ca o pata pe obrazul Bisericii Ortodoxe Romane.
In problema colaborarii clerului cu Securitatea nu exista loc pentru scuze si pentru invocarea unor circumstante atenuante. Biserica nu poate invoca faptul ca nu atat institutia a colaborat cu Securitatea, ci unii dintre slujitorii sai.
Din momentul in care BOR a facut toate demersurile politice si a reusit sa administreze singura dosarele preotilor colaboratori, in detrimentul CNSAS, institutia Bisericii a transformat problema colaboratorilor intr-o problema proprie, in mod explicit.
Tacerea BOR, incapacitatea de a-si asuma culpa, neputinta de a se spovedi public, de a spune "am gresit" in mod oficial, descalifica moral institutia. In momentul de fata, realitatea zilnica a preotului obisnuit, pe langa oficierea in biserica a slujbei si a celor ce tin de serviciul religios, presupune pactizarea, in fiecare moment, cu tacerea plina de vina a BOR.
BOR este mostenitoarea directa a mizeriilor Securitatii; BOR pastreaza cu sfintenie, tezaurizeaza arhive si dosare care atesta cancerul moral in care multi dintre slujitorii sai, la nivelul cel mai inalt, au stat in ultima jumatate de secol.
Prin tacerea de fiecare zi, Biserica Ortodoxa Romana este, in prezent, "regimul" despre care Steinhardt spunea ca incurajeaza "aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales, care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii".
Cine e vinovat si cine nu e?
Suspiciunea planeaza, in lipsa unor date explicite si publice, asupra fiecarui preot care oficiaza o slujba religioasa. Sunt indreptatit sa ma intreb, de fiecare data cand vad un preot batran, daca nu cumva si acesta face parte din categoria oamenilor "lipsiti de caracter, codosi, delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter".
In felul acesta, suspiciunea generalizata si fara discernamant, care a fost principala arma psihologica a politiei politice comuniste, este facuta cu putinta, in continuare, de tacerea BOR.
Desigur, oamenii nu sunt atat de suspiciosi pentru ca nu ii mai intereseaza foarte tare, la 20 de ani de la Revolutie, cine, cum si de ce a colaborat cu Securitatea. Pentru ca au probleme cu adevarat mai importante, probleme care tin de traiul zilnic si de supravietuirea cotidiana.
Si exact pe acest lucru mizeaza si BOR: pe faptul ca iertarea va veni din uitarea oamenilor, nu din constiinta lor. Lucrurile, insa, nu pot sta asa din simplul motiv ca ceea ce are de marturisit BOR apasa in continuare institutia, indiferent de parerea mirenilor.
Vina de a fi fost intrument al politiei politice si rusinea de a continua traditia minciunii si a delatiunii nu se pot evapora prin uitare. Ele vor fi intotdeauna acolo sub forma santajelor, luptei pentru putere care aduce controlul instrumentelor de santaj, imaginii publice plina de ipocrizie, imposibilitatii de a fi un partener al dialogului social.
Toate acestea erodeaza si vor continua sa erodeze institutia Bisericii, in ciuda tuturor intentiilor bune afisate de aceasta. Si oricat de uituci ar fi oamenii, BOR nu poate ignora acuta lipsa de credibilitate pe care o au slujitorii sai in dezbaterile publice si in fata fiecarui mirean.
In cel mai bun caz, credinciosii ajung sa faca un salt peste preot si sa-l considere pe acesta un simplu suport in relatia cu Dumnezeu, alegand, in felul acesta, deliberat, sa ignore omul care oficiaza slujba, sa perceapa in el doar serviciul divin pe care acesta il face.
Constiinta publica anuleaza, astfel, importanta preotului in serviciul religios. Ramane, din preotul respectiv, doar functia, doar atributul de "slujitor al Bisericii", pierzand particularitatea umana a preotului. Relatia cu Dumnezeu a credinciosului devine posibila fara ajutorul uman al intermediarului. Devine aproape o relatie directa.
Eliminarea intermediarului?
Practicand astfel credinta religioasa, oamenii se obisnuiesc, fara voia lor si din cauza incapacitatii BOR de a-si curati imaginea publica, se obisnuiesc, deci, sa trateze direct cu Dumnezeu. In felul acesta, Biserica Ortodoxa Romana isi trimite proprii credinciosi catre sectele neo-protestante unde relatia cu Dumnezeu este una directa, a fiecarui om in parte, unde serviciul religios este minimal si, mai ales, unde pastorul este, de obicei, un model pentru comunitatea respectiva.
Si astfel, uitarea pe care mizeaza BOR pentru a-si spala pacatele se intoarce zilnic impotriva ei prin pierderea adeziunii populatiei. Daca va alege in continuare sa nu isi schimbe atitudinea fata de propriile tradari ale misiunii sale si daca nu va opera taierea in carnea vie a corpului sau institutional pentru a inlatura celulele canceroase, Biserica Ortodoxa Romana este, pe termen lung, o institutie moarta.
"Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind turnat, tradat de cunoscuti, prieteni.
Cea mai sinistra categorie de oameni, adevaratii denaturati, monstri, este cea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati.
Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii.
Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa cultive increderea in oameni, nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea".
Acestea sunt cuvintele lui Nicolae Steinhardt, adresate unui amic si care fac parte din nota informativa catre Securitate pe care respectivul amic o da, cu privire la Steinhardt. (Citatul este luat din monografia "N. Steinhardt si paradoxurile libertatii", scrisa de George Ardeleanu - Humanitas, 2009).
N. Steinhardt moare, in 1989, la manastirea Rohia, cu cateva luni inainte de Revolutia romana. Se calugarise in urma cu cativa ani, dupa ce primise botezul crestin in inchisoare, detinut fiind pe motive politice.
Turnatorii au fost realitatea curenta a Romaniei comuniste si metoda privilegiata a Securitatii prin care mentinea un control strict al populatiei. Turnatorii au fost prezenti in toate mediile sociale, oferind informatii de multe ori anodine, dar a caror importanta devenea capitala prin prelucrarea lor de catre politia politica.
Aparte, in tot acest peisaj, au fost turnatorii din cadrul Bisericii, preotii care, pentru a turna, incalcau explict taina spovedaniei. Prin aceasta, descrierea facuta de Steinhardt devine nu numai aplicabila turnatorului, in general, dar si contrastanta, fiind vorba de preoti, fata de ceea ce ar trebui sa fie, cel putin teoretic, un om al bisericii.
O pata pe obrazul Bisericii
Si este cu atat mai relevant cu cat profilul turnatorului este facut de un om din interior, de un om care apartine Bisericii. Descrierea nu apartine cuiva care "are interese", care incearca sa loveasca in institutia Bisericii, ci unui convertit, unui om pentru care crestinismul era chiar modul de viata si nu doar raspunsul dat la recensamant. Prin acestea, acuza implicita a lui Steinhardt capata legitimitate si apare ca o pata pe obrazul Bisericii Ortodoxe Romane.
In problema colaborarii clerului cu Securitatea nu exista loc pentru scuze si pentru invocarea unor circumstante atenuante. Biserica nu poate invoca faptul ca nu atat institutia a colaborat cu Securitatea, ci unii dintre slujitorii sai.
Din momentul in care BOR a facut toate demersurile politice si a reusit sa administreze singura dosarele preotilor colaboratori, in detrimentul CNSAS, institutia Bisericii a transformat problema colaboratorilor intr-o problema proprie, in mod explicit.
Tacerea BOR, incapacitatea de a-si asuma culpa, neputinta de a se spovedi public, de a spune "am gresit" in mod oficial, descalifica moral institutia. In momentul de fata, realitatea zilnica a preotului obisnuit, pe langa oficierea in biserica a slujbei si a celor ce tin de serviciul religios, presupune pactizarea, in fiecare moment, cu tacerea plina de vina a BOR.
BOR este mostenitoarea directa a mizeriilor Securitatii; BOR pastreaza cu sfintenie, tezaurizeaza arhive si dosare care atesta cancerul moral in care multi dintre slujitorii sai, la nivelul cel mai inalt, au stat in ultima jumatate de secol.
Prin tacerea de fiecare zi, Biserica Ortodoxa Romana este, in prezent, "regimul" despre care Steinhardt spunea ca incurajeaza "aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales, care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii".
Cine e vinovat si cine nu e?
Suspiciunea planeaza, in lipsa unor date explicite si publice, asupra fiecarui preot care oficiaza o slujba religioasa. Sunt indreptatit sa ma intreb, de fiecare data cand vad un preot batran, daca nu cumva si acesta face parte din categoria oamenilor "lipsiti de caracter, codosi, delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter".
In felul acesta, suspiciunea generalizata si fara discernamant, care a fost principala arma psihologica a politiei politice comuniste, este facuta cu putinta, in continuare, de tacerea BOR.
Desigur, oamenii nu sunt atat de suspiciosi pentru ca nu ii mai intereseaza foarte tare, la 20 de ani de la Revolutie, cine, cum si de ce a colaborat cu Securitatea. Pentru ca au probleme cu adevarat mai importante, probleme care tin de traiul zilnic si de supravietuirea cotidiana.
Si exact pe acest lucru mizeaza si BOR: pe faptul ca iertarea va veni din uitarea oamenilor, nu din constiinta lor. Lucrurile, insa, nu pot sta asa din simplul motiv ca ceea ce are de marturisit BOR apasa in continuare institutia, indiferent de parerea mirenilor.
Vina de a fi fost intrument al politiei politice si rusinea de a continua traditia minciunii si a delatiunii nu se pot evapora prin uitare. Ele vor fi intotdeauna acolo sub forma santajelor, luptei pentru putere care aduce controlul instrumentelor de santaj, imaginii publice plina de ipocrizie, imposibilitatii de a fi un partener al dialogului social.
Toate acestea erodeaza si vor continua sa erodeze institutia Bisericii, in ciuda tuturor intentiilor bune afisate de aceasta. Si oricat de uituci ar fi oamenii, BOR nu poate ignora acuta lipsa de credibilitate pe care o au slujitorii sai in dezbaterile publice si in fata fiecarui mirean.
In cel mai bun caz, credinciosii ajung sa faca un salt peste preot si sa-l considere pe acesta un simplu suport in relatia cu Dumnezeu, alegand, in felul acesta, deliberat, sa ignore omul care oficiaza slujba, sa perceapa in el doar serviciul divin pe care acesta il face.
Constiinta publica anuleaza, astfel, importanta preotului in serviciul religios. Ramane, din preotul respectiv, doar functia, doar atributul de "slujitor al Bisericii", pierzand particularitatea umana a preotului. Relatia cu Dumnezeu a credinciosului devine posibila fara ajutorul uman al intermediarului. Devine aproape o relatie directa.
Eliminarea intermediarului?
Practicand astfel credinta religioasa, oamenii se obisnuiesc, fara voia lor si din cauza incapacitatii BOR de a-si curati imaginea publica, se obisnuiesc, deci, sa trateze direct cu Dumnezeu. In felul acesta, Biserica Ortodoxa Romana isi trimite proprii credinciosi catre sectele neo-protestante unde relatia cu Dumnezeu este una directa, a fiecarui om in parte, unde serviciul religios este minimal si, mai ales, unde pastorul este, de obicei, un model pentru comunitatea respectiva.
Si astfel, uitarea pe care mizeaza BOR pentru a-si spala pacatele se intoarce zilnic impotriva ei prin pierderea adeziunii populatiei. Daca va alege in continuare sa nu isi schimbe atitudinea fata de propriile tradari ale misiunii sale si daca nu va opera taierea in carnea vie a corpului sau institutional pentru a inlatura celulele canceroase, Biserica Ortodoxa Romana este, pe termen lung, o institutie moarta.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése