2009. június 28., vasárnap

Legaturile ecumenice ale BOR

Situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe (1989-2009)

Situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe (1989-2009)
Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente“ a fost înmânată Preafericitului Daniel de domnul Johann Marte, preşedintele fundaţiei


În perioada 12-15 iunie 2009, Părintele Patriarh Daniel a efectuat o vizită pastorală în Austria, prilej cu care a sfinţit două noi biserici româneşti şi s-a întâlnit cu membri ai comunităţilor ortodoxe româneşti.

În timpul vizitei pastorale în Austria, Patriarhul Daniel s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ai altor Biserici creştine, cu preşedintele Austriei, alte autorităţi de stat şi membri ai corpului diplomatic. Pe 15 iunie 2009 Fundaţia„Pro Oriente“ a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente“. Fundaţia „Pro Oriente“ a fost înfiinţată în anul 1964 de cardinalul Vienei Franz König (1956-1985), cu scopul dezvoltării relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii noastre a susţinut o prelegere - pe care o prezentăm integral, în cele ce urmează - în care a vorbit despre situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi a descris legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe (1989-2009). [...]

Citeste intregul articol:

http://www.ziarullumina.ro/images/logoDuminica.gif


Nincsenek megjegyzések: