2010. április 7., szerda

Basescu gafeaza. Cu ortodocsii pre catolici si protestanti calcand

De Înviere, Traian nu a mai fost preşedintele tuturor românilor

Băsescu gafează. Cu ortodocşii pre catolici şi protestanţi călcând

http://www.cotidianul.ro/images/custom/cotidianulsec_01.jpg

Cotidianul
Cristian Oprea
06 Apr 2010

Preşedintele României, Traian Băsescu, a comis o gafă în noaptea de Înviere. Politică şi instituţională. Gafa prezidenţială a fost atunci când, după ce a participat la slujba de Înviere de la Catedrala Episcopală Ortodoxă din Miercurea Ciuc, nu a trecut să-i salute şi pe credincioşii creştini ai celorlalte confesiuni din localitate. Cei catolici şi cei reformaţi care celebrau, la rându-le, Paştele în aceeaşi noapte. Este observaţia analistului politic Cristian Pîrvulescu. Reprezentanţii bisericilor catolică şi reformată calvină din Miercurea Ciuc l-ar fi aşteptat, după cum au declarat pentru cotidianul.ro, să-i onoreze şi pe ei cu prezenţa, dar cu toate acestea, nu se declară surprinşi de comportamentul lui Traian Băsescu. Nu a fost să fie!


http://media2.gruprc.ro/photo/thumbs/800_600/122009/7e260a775d8c2e8a4932172321bc5fca.jpg
Traian Basescu e presedintele cui vrea el


Şeful statului român nu a mai fost, de Înviere, „preşedintele tuturor românilor”, aşa cum promitea la ceremonia de la Curtea Constituţională prin care i-a fost validat noul mandat la Palatul Cotroceni.

De Înviere, preşedintele ţării a vrut să le fie alături membrilor minorităţii române din Miercurea Ciuc, aşa cum anunţase sâmbătă dimineaţa Administraţia Prezidenţială. Gest lăudabil.

Numai că, după slujbă, ca preşedinte al tuturor românilor, avea obligaţia instituţională să treacă, fie doar şi să-i salute, şi pe la credincioşii creştini, majoritari din aceeaşi zonă. Le făcuse onoarea, deja, minoritarilor ortodocşi de a le fi alături la slujba propriu-zisă de Înviere.

Dar după aceea, putea să meargă câte un minut la bisericile reprezentative ale celor două confesiuni creştine. Nu de alta, dar ungurii care reprezintă majoritatea creştinilor din Miercurea Ciuc l-au votat masiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Preotul Bisericii Reformate Calvine din Miercurea Ciuc, Szatmáriné-Breier Ingrid, a declarat pentru cotidianul.ro că „domnul preşedinte hotărăşte unde merge, dacă venea şi la noi l-am fi aşteptat. Eu am aflat din presă că urma să vină în oraşul nostru. Nu a trecut, de fapt, niciodată pe la noi”.

Szatmáriné-Breier a adăugat, sugestiv: ”Cunoscându-i ideile şi concepţiile, nu m-am aşteptat la nimic din partea domniei sale. Noi am fost fericiţi cu sărbătoarea noastră. Poate că era normal să treacă şi pe la noi. Nu a venit!”

Reprezentantul Bisericii Catolice din Miercurea Ciuc, protopopul-paroh de la Parohia „Sfânta Cruce”, Darvas Kozma József, a declarat pentru cotidianul.ro, la fel ca reprezentantul reformaţilor, că a aflat din presă despre venirea lui Băsescu la ortodocşii din Miercurea Ciuc. „Oricând vine la noi, noi îl aşteptăm. Noi nu am ştiut că el ştie despre noi. Se poate că a vrut să dea un mesaj. Poate face ce vrea”, a declarat cu eleganţă şi un pic stânjenit părintele Darvas.

La rândul său, analistul politic Cristian Pîrvulescu a explicat pentru cotidianul.ro care sunt semnificaţiile gestului prezidenţial: ”Traian Băsescu este preşedintele tuturor românilor şi în sensul acesta trebuia să meargă şi la celalte confesiuni creştine, dar şi la cea mozaică (care se află şi ea în perioada de sărbătoare) pentru a da un mesaj de conciliere”.

Politologul este chiar mai dur în aprecieri: ”Este nu doar o gafă, este şi o provocare la adresa maghiarilor. Dacă făcea acelaşi gest la Bucureşti era una, dar în Harghita e cu totul altceva. Deşi a promis că al doilea mandat al său va fi diferit de primul, acest lucru, iată, nu s-a văzut”.

Cristian Pîrvulescu nu ezită să mai dea un verdict: ”A ratat ocazia de a le mulţumi, fie şi printr-o simplă prezenţă, celor care-i sunt atât de favorabili şi care l-au votat masiv. Era o formă de a-i asigura pe aceştia că le respectă confesiunea, chiar dacă sunt unguri. Nu a fost să fie”.

Pe de altă parte, comentatorul pe teme religioase Dan Ciachir a atras atenţia, într-o declaraţie pentru cotidianul.ro, asupra incorectitudinii gestului lui Traian Băsescu de a adresa un mesaj de Paşti pe care doar Patriarhul îl poate da. „Nu se cuvine ca un asemenea mesaj să fie dat de conducătorul laic al statului, dar acesta este lucru pe care Patriarhul ar trebui să-l pună la punct. Nici măcar Regele Mihai I, care este Episcop Auxiliar (al treburilor din afară), nu a dat vreun mesaj, deşi e singurul care nu face parte din cler ce avea acest drept. Cu atât mai puţin preşedintele”.

De altfel, îşi aminteşte publicistul creştin, „Traian Băsescu este singurul preşedinte de... drept divin pentru că i s-a organizat o slujbă religioasă la învestire, asemănătoare cu cea pentru monarhi”.

În 1998, ca preşedinte al României, Emil Constantinescu a mers să-i salute pe reprezentanţii tuturor bisericilor din Aiud, după cum consemna atunci Evenimentul zilei.

Liber-cugetător cum era, şi Ion Iliescu îi întâlnea pe reprezentanţii tuturor confesiunilor religioase în timpul vizitelor sale prin ţară.

Pe data de 6 decembrie mi-au dat unii susţinere, alţii mi-au dat o lecţie. Indiferent care a fost poziţia românilor pe data de 6 decembrie, voi fi preşedintele tuturor şi al celor 22 de milioane de români care trăiesc în frontierele actuale ale României şi al celor aproape 10 milioane de români care trăiesc în afara frontierelor. Cu certitudine, obiectivul principal este ca fiecare român să simtă că preşedintele este şi al lui, indiferent cum a votat pe 6 decembrie şi acesta este crezul meu pentru următorii cinci ani”. DISCURSUL preşedintelui României, Traian Băsescu, la ceremonia de validare, de către Curtea Constituţională, a alegerii în funcţia de preşedinte al României (16 decembrie 2009).



Nincsenek megjegyzések: