2009. július 19., vasárnap

Evreii mesianici vor un al Doilea Sinod la Ierusalim

Dupa 2000 de ani, evreii care cred in Iisus vor un al Doilea Sinod la Ierusalim



Putini dintre noi stim ca in Romania exista comunitati de evrei care cred ca Iisus este Mesia, dar care isi pastreaza identitatea iudaica. Ei se numesc evrei mesianici si doresc, ca si apostolii Mantuitorului, sa vesteasca Evanghelia tuturor. Mai mult, o organizatie a lor, “Toward Jerusalem Council Two”, a luat initiativa organizarii, dupa aproape doua milenii, celui de-al Doilea Sinod de la Ierusalim, unde reprezentantii tuturor Bisericilor crestine sa-i reprimeasca pe evreii mesianici, in mod public, in “Biserica Domnului Yeshua”. De cativa ani, ei se intalnesc cu reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si ai altor Biserici si culte crestine, pentru a comunica, a se cunoaste mai bine si “a lucra impreuna pentru Imparatia Lui”.

Recent, la Manastirea Neamt, s-a desfasurat Conferinta “Toward Jerusalem Coucil Two” (“Spre al Doilea Sinod de la Ierusalim”), cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei, Teofan, care a avut ca tema “Impacarea in Mesia”, la care au participat ortodocsi, catolici, protestanti si evrei care cred in Hristos, cunoscuti sub numele de “evrei mesianici”, din Israel, Rusia, Republica Moldova, Austria si Romania. La sfarsitul conferintei, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu, avea sa declare: “Problema intoarcerii evreilor la crestinism este o tema esentiala in planul mantuirii lumii, asa cum il gasim in teologia Bisericii”.

Spre cel de-al Doilea Sinod de la Ierusalim

In tara noastra exista comunitati restranse de evrei mesianici la Oradea, Bucuresti, Cluj si Iasi, organizate in Federatia Comunitatilor Mesianice din Romania. Aceste comunitati au caracter religios, cultural, si social-caritativ si au la baza Iudaismul Mesianic.

Pentru a-i cunoaste mai bine si a afla mai multe lucruri despre evreii mesianci, ne-am adresat domnului David Nagy, presedintele Federatiei si al Comunitatii Mesianice “Bat-Tzion” (“Fiica Sionului”) din Oradea. Domnia sa a dat curs cu amabilitate demersului nostru, aducand lamuriri si informatii interesante despre acesti mai putin cunoscuti lucratori intru Hristos.

“Atunci cand vorbim de evrei mesianici, vorbim de evrei care au ajuns sa creada ca Yeshua (Iisus) din Nazaret a fost si este Mesia si Salvatorul, Mantuitorul lui Israel si al intregii lumi. Aceasta credinta nu este o schimbare a religiei intr-un fel formal ci o credinta, o convingere reala, care are ca rezultat schimbarea vietii celui ce ajunge sa creada acest lucru. Toate cultele, Bisericile crestine s-au dezvoltat din crezul initial al ucenicilor, apostolilor si desigur al Mantuitorului, crez care se numeste Iudaism Mesianic in zilele noastre”, ne-a declarat acesta. Referitor la scopurile organizatiei pomenite mai sus, domnul David Nagy ne-a declarat:” Aceasta a luat initiativa de a se indrepta spre un al II-lea Sinod in Ierusalim, unde reprezentantii tuturor Bisericilor crestine ii vor reprimi pe evreii mesianci in mod public in Biserica Domnului Yeshua. Ideea este ca, in primul secol dupa Mesia, a existat un Sinod la Ierusalim, descris in cartea «Faptele Apostolilor», unde credinciosii evrei au luat decizii cu privire la primirea neevreilor in Biserica. Cum evreii mesianici, care au fost primii credinciosi, au «disparut» de-a lungul istoriei, iar in zilele noastre au reaparut, este nevoie de un Sinod la care Biserica, impartita de atunci in nenumarate culte sau ramuri, sa reprimeasca pe evreii care s-au intors «acasa». Biblia ne spune ca aceasta impiedicare a evreilor, adica faptul ca nu au crezut toti pe vremea lui Yeshua, a facut ca harul sa ajunga la alte popoare ca sa fie mantuite, dar la sfarsitul vremurilor, se va intoarce si Israelul”.

Evreii mesianici de-a lungul istoriei

Evreii mesianici au existat totdeauna de-a lungul istoriei. La inceput, comunitatile lor erau in stransa legatura cu Templul din Ierusalim, atat cat acesta a existat, si cu sinagoga. Ei si-au pastrat identitatea nationala si cultura, dar au devenit credinciosi in Iisus in acelasi timp. Iudaismul Mesianic a reaparut pe scena istoriei in anul 1690. Astazi, exista comunitati de evrei mesianici in multe zone ale lumii. De-a lungul timpului, s-a inradacinat parerea cum ca evreul, daca devine credincios in Iisus, nu mai este evreu. Evreii mesianici cred insa ca pot ramane evrei si mesianici in acelasi timp.

In Europa, prima comunitate de evrei mesianici a aparut, oficial, la Chisinau, in jurul anilor 1860, fiind condusa de Iosef Rabinovitch. Miscarea s-a revigorat dupa 1960. In Israel, exista cca.110 comunitati mesianice. In cadrul acestora se deosebesc doua categorii: evreul crestin, cel care L-a acceptat pe Iisus ca mantuitor si Domn al sau personal si s-a incadrat intr-o Biserica, unde nu-si mai traieste sau practica identitatea iudaica, si evreul mesianic, care isi pastreaza identitatea iudaica, crede in Iisus, traieste viata evreiasca, din punct de vedere religios, lingvistic si cultural.

Dumitru Manolache

http://www.gardianul.ro/img/logo_gardianul.jpg


Nincsenek megjegyzések: