Romania Libera
Dan Stanca
Vineri, 21 August 2009
Foarte aproape de sediul redactiei noastre se afla un parculet cochet, o adevarata rara avis intr-un cartier unde pachetele compacte de blocuri fac atmosfera irespirabila. Este un loc indragit de toata lumea si chiar daca nu mai are nimic din aerul original al parcului bucurestean, in care se imbinau putina sabaticie cu patina vechimii, vorba omului, merge si asa. Iata insa ca nu merge. In urma cu vreo doua saptamani am vazut agitatie in zona si m-am intrebat despre ce e vorba. Erau deplasate si niste echipe de reporteri care-si faceau treaba. In scurta vreme m-am dumirit. Acel parculet urma sa fie sacrificat. Nu in scopul construirii altui bloc sau a vreunui market, ci, atentie, pentru edificarea unei mandre biserici. Propunerea e maiestuoasa si daca ai ceva impotriva trebuie sa te retragi cu coada intrepicioare fiindca altfel te trazneste Cel de Sus. Toti oamenii care protestau impotriva deciziei autoritatilor si cereau salvarea parcului erau oameni seriosi si ca tot romanul, ortodocsi. Nici vorba sa fi fost insufletiti de cine stie ce impuls eretic sau ateist. Dar ei spuneau cu toata convingerea ca nu de biserica duc ei lipsa in zona, ci de locuri verzi. La ce bun inca un asezamant al Domnului cand doar la o statie se afla una cocotata pe deal?
Problema se pune, cred, in felul urmator si probabil un asemenea punct de vedere ar merita impartasit de cat mai multa lume. Fratilor, nu de biserici ducem lipsa, ci de credinta. Aici este buba. S-au tot construit biserici din 1990 incoace – ceea ce este bine – dar romanul mediu este in continuare ancorat in zona superstitiei si a ritualismului fara acoperire. Departe de mine gandul sa pledez in favoarea unei reevanghelizari in spiritul despartirii de datini si de traditie. Nu de asa ceva avem nevoie. De aici si pana la haos nu ar fi decat un pas. Dar pe de alta parte trebuie sa fim constienti de faptul ca adevarata biserica nu e in piatra ci in duh, e interioara si nu exterioara, e templul inimii si nu templul proiectat de arhitecti.
Nu stiu cum va fi rezolvata problema. Debila noastra societate civila va reusi sa se impuna sau, cum se intampla in Rasarit, puterea va avea ultimul cuvant? De remarcat insa ca aceia care sustin construirea noii biserici sunt mereu cu numele Domnului in gura. Vom edifica acest lacas cu ajutorul lui Dumnezeu etc etc. Ce sa intelegem de aici? Ca bietii oameni care se opun actioneaza de fapt impotriva lui Dumnezeu si deci sunt mari pacatosi. Fals! Oamenii aceia se duc la biserica, dar nu vor sa li se vare biserica pe gat. Senzatia de refuz este atunci cumplita si scuipam tocmai ceea ce ne hraneste.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése